Altoirea pepenilor verzi este un procedeu care contribuie la sporirea productiei, imbunatateste toleranta la frig si rezistenta la boli dar are si efecte positive asupra marimii si formei fructelor.

Care sunt principalele avantaje oferite de procedeul de altoire?

  • Controlul bolilor de sol şi al virusurilor: Fusarium sp., Monosporacus canoballus, CMV, Potyvirus.
  • Îmbunătăţirea adaptabilităţii plantelor şi o mai bună exploatare a terenurilor: toleranţă la frig, căldură, salinitate.
  • Creşterea producţiei şi a calităţii acesteia: mărimea fructelor, forma fructelor, conţinutul în zahăr şi textura.
  • Extinderea sezonului de cultivare şi a perioadei de recoltare: îmbunătăţeşte toleranţa la frig şi vigoarea plantelor pentru o perioadă mai lungă de timp.
  • Îmbunătăţeşte absorbţia elementelor nutritive: îmbunătăţeşte absorbţia de N, P, Ca si Mg, în special în condiţii de stres.

Etapele producerii răsadurilor de pepeni verzi altoiţi:

Semănatul

Se începe cu semănatul altoiului (hibridul de pepene verde). Temperatura optimă de germinare este de 26o C - 30o C.

Portaltoiul Lagenaria (Emphasis F1) se seamănă la 5-7 zile după altoi. Temperatura optimă de germinare este de 26o C - 30o C.

Portaltoiul interspecific (Carnivor F1) se seamănă la 9-12 zile după altoi. Temperatura optimă de germinare este de 23o C - 25o C.
După răsărire, în perioada de creştere a cotiledoanelor, temperatura optimă este de 18oC.
                                                                                                             
Pentru înlesnirea altoirii, seminţele de portaltoi dintr-o tăviţă se seamănă având aceeaşi orientare, astfel încât cotiledoanele să crească în aceeaşi direcţie.

După semănat se urmăreşte obţinerea unei răsăriri cât mai uniforme, dar şi o creştere uniformă a plantuţelor, astfel încât, în momentul altoirii, diametrul tulpinii altoiului şi portaltoiului să fie cât mai apropiat.


Altoirea

În prezent sunt folosite mai multe metode de altoire pentru pepenii verzi.

Cea mai utilizată este metoda de altoire prin tăiere laterală în unghi de 45o a unui cotiledon.


Aceasta metoda poate avea mai multe avantaje:

  • - Procent de prindere la altoire mai mare (peste 95% în condiţii climatice optime);
  • - Eficienţă a muncii mai ridicată în timpul altoirii (80-90 plante altoite/ora persoană);
  • - Cea mai bună calusare dintre toate metodele de altoire, cu cea mai mare suprafaţă de contact între altoi şi portaltoi;
  • - Dezvoltare rapidă a plantelor (în 40-45 zile răsadurile sunt gata de plantare, având până la 5 frunze);
  • - Legarea, greutatea medie a fructelor, conţinutul în zaharuri şi producţia sunt influenţate în sens pozitiv, fiind mai mari comparativ cu alte metode de altoire
Un factor foarte important în succesul reuşitei în altoire, dar şi în performanţele plantelor altoite, îl reprezintă afinitatea dintre altoi şi portaltoi.


Componentele unui răsad obţinut prin metoda de altoire prin tăiere laterală în unghi de 45o
-Portaltoi tip Lagenaria (Emphasis F1)

-Portaltoi interspecific ( Carnivor F1)

-Altoi (hibrid de pepene verde)                                                                     

Particularităţi la altoire ale celor două tipuri de portaltoi


• Portaltoii tip Lagenaria ( Emphasis F1) se altoiesc în tăviţa de germinare păstrându-şi rădăcina embrionară.
                   

• Portaltoii tip interspecific (Carnivor F1) se scot din tăviţă, li se îndepărtează rădăcinile embrionare sub colet, se altoiesc şi se plantează din nou în tăviţă la o adâncime de 2-3 cm. După 5-7 zile vor apărea rădăcinile adventive.

Portaltoii de tip interspecific prezintă vigoare mare şi creştere rapidă, ceea ce ar determina respingerea altoiului. Pentru a stopa creşterea portaltoiului pe perioada calusării în vederea unei bune prinderi la altoire se recomadă îndepărtarea rădăcinilor embrionare.

Altoirea pepenilor verzi prin metoda cu tăiere laterală în unghi de 45o a unui cotiledon.



Ca regulă generală: altoirea trebuie efectuată înaintea formării tulpinii fistuloase la portaltoi (gol în interiorul tulpinii); dacă aceasta s-a format, momentul optim de altoire este depăşit, iar prinderea va fi deficitară;
               

Pregătirea portaltoiului: Tăierea vârfului de creştere împreună cu un cotiledon în unghi de 45o

La pregătirea portaltoiului, se urmăreşte înlăturarea totală a vârfului de creştere, astfel că tăierea trebuie realizată cât mai aproape de frunza cotiledonală ramasă.


Tăierea hipocotilului (vârful altoiului) în unghi de 45o, la 2 cm sub cotiledoane


Atenţie lungimea tăieturii portaltoiului si altoiului trebuie sa fie cat mai egala pentru a realiza unirea vaselor conducatoare.



Perioada de calusare (lipire)

Această etapă este esenţială în vederea obţinerii unui randament mare la altoire, dar şi pentru obtinerea unor răsaduri de calitate;

  • După altoire, tăviţele cu răsaduri se udă şi se aşează pe paturi încălzite cât mai repede, evitându-se şocurile termice;
  • Pe paturi este obligatoriu să se asigure o umiditate relativă de 95-98% (se poate realiza cu ajutorul foliei de polietilenă trasparentă - vezi foto) şi o temperatură de 24-26o C timp de 5 zile, în vederea calusării;
  • În această perioadă se recomandă folosirea luminii artificiale, astfel încât durata de iluminare într-o zi să fie de 16 ore.
  • Dacă intensitatea luminoasă este mare (zi însorită), solarul sau patul trebuie acoperit cu plasă de umbrire;
  • Pe perioada calusării tăviţele vor fi periodic controlate pentru a asigura prevenirea eventualelor probleme fitosanitare.

Perioada de creştere a răsadurilor

  • După ce punctul de altoire s-a calusat (lipit), folia care a asigurat umiditatea se înlătura treptat, zilnic.
  • Temperatura optimă necesară creşterii răsadurilor este de 18oC;
  • Cu 10 -15 zile înainte de plantarea în câmp, este obligatoriu a se efectua călirea răsadurilor în vederea acomodării treptate a acestora la condiţiile de temperatură şi lumină.
  • În perioada de călire, temperatura se va scădea treptat până la temperatura mediului în care vor fi plantate

Plantarea răsadurilor altoite

  • Momentul optim pentru înfiinţarea culturii este influenţat în principal de temperatura solului;
  • Temperatura minimă în sol tolerata de portaltoii tip Lagenaria (Emphasis F1) este de 9-10oC;
  • Temperatura minimă în sol tolerată de portaltoii tip interspecific (Carnivor F1) este de 8-9oC;
  • În cazul în care temperatura în sol este mai mică decât cea optimă, plantele care supravieţuiesc vor avea un start în vegetaţie întârziat, cu influenţă negativă asupra timpurietăţii;
  • Densitatea recomandată pentru înfiinţarea culturilor altoite de pepeni verzi este de 2500 - 3000 plante/ha.


Temperatura minimă în sol tolerată de plantele nealtoite este de 10-12oC.
În funcţie de portaltoiul ales, plantarea se poate devansa cu 15 zile faţă de o cultură normală, în cazul folosirii portaltoilor tip Lagenaria (Emphasis F1) şi cu 30 zile în cazul folosirii portaltoilor tip interspecific (Carnivor F1), cu efect pozitiv asupra timpurietăţii.

La devansarea plantării se va ţine cont şi de eventualitatea apariţiei brumelor târzii de primăvară care pot distruge altoiul.
                                    

Irigarea şi nutriţia pepenilor altoiti

  • Comparativ cu o cultură normală, sistemul radicular al plantelor altoite explorează un volum mai mare de sol, ceea ce asigură o mai bună aprovizionare cu apă şi elemente nutritive a plantelor. De aceea, aplicarea unei tehnologii adecvate în ceea ce priveşte irigarea şi fertilizarea poate fi soluţia pentru multe probleme care apar de-a lungul perioadei de vegetaţie.
  • Primul pas spre o cultură de pepeni altoiţi reuşită este tratarea acesteia diferit faţă de cultura normală în ceea ce priveşte irigarea şi fertilizarea; cultura de pepeni altoiţi are nevoie de un program special de fertilizare, care să ţină cont de tipul de sol, tipul de portaltoi şi de altoi şi de nevoile acestora, stadiul culturii etc.


O cultură de pepeni altoiţi reuşită, care să valorifice potenţialul maxim al hibrizilor utilizaţi, asigurând totodată şi o bună calitate a fructelor, este o cultură echilibrată (plante puternice care acoperă bine solul şi fructe vizibile parţial în câmp).

Pentru obţinerea unei culturi echilibrate, lipsa şi excesul de apă şi nutrienţi trebuie evitate sau identificate şi corectate la timp prin controlul regulat al culturii privind semne de carenţe (frunze mici, tulpini subtiri, fructe expuse…) sau de exces (frunze şi vârful lăstarilor erecte, tulpini groase, fructe acoperite total de frunze…).


Programul de fertilizare a culturilor de pepeni verzi

Generalitati

Pepenii verzi sunt plante cu un ridicat nivel de consum al elementelor nutritive şi al apei. Pentru estimări diferite ale nivelurilor de recoltă ce se doresc a fi obţinute necesarul de nutrienţi este şi el diferit. Absorbţia elementelor nutritive până la înflorire este foarte dinamică. În perioada creşterii lăstarilor, necesarul de azot creşte, iar începând cu momentul coacerii recoltei, consumul de potasiu devine semnificativ.

Procesul de absorbţie al elementelor nutritive şi rolul acestora: La plantare, un fenomen frecvent este avortarea rădăcinii, apariţia diferitelor boli la sistemul radicular datorită carenţelor de fosfor şi a altor elemente nutritive, care se asimilează cu greu din solul cu temperaturi joase. În astfel de situaţii se recomandă o aprovizionare cât mai corespunzătoare cu aceste elemente, deoarece dezvoltarea slabă a sistemului radicular împiedică creşterea plantelor defavorizând recolta obţinută la final.

Creşterea lăstarilor în mod excesiv indică supradozarea azotului. În cazul dezvoltării slabe a lăstarilor, după legarea primelor fructe, planta devine debilă, restul fructelor fiind avortate sau devin deformate, având calitate slabă. În a doua jumătate a perioadei de vegetaţie, în perioada dezvoltării fructelor, necesarul de potasiu creşte semnificativ.

În cazul aprovizionării necorespuzătoare cu potasiu:

• pulpa fructelor se decolorează;

• coaja rămâne groasă;

• fructul rămâne fără gust.

În trecut, o concluzie generală era că irigarea defavorizează gustul fructului, când de fapt calitatea scăzută este cauzată de aprovizionarea necorespunzătoare a elementelor nutritive. Fertirigarea sau fertilizarea bogată în potasiu garantează calitatea recoltei, formarea unei coji subţiri şi tari ceea ce îmbunătăţeşte depozitarea producţiei. La aprovizionarea cu elemente nutritive este foarte importantă respectarea raporturilor dintre acestea. Raporturi necorespunzătoare pot provoca dereglari accentuate în absorbţia nutrienţilor.

Fertilizarea de baza                                                                  

Importanţa fertilizării de bază constă în asigurarea elementelor nutritive de pornire şi de completare. Se pot aplica ca starter sau la o adâncime minimă în sol. Cantitatea se alege în funcţie de examinarea solului.

La culturi intensive, îngrăşămintele de bază sau starter se aleg în funcţie de examinarea solului şi necesarul nutrienţilor. Fertilizarea de bază poate fi aplicată pe rând sau la cuibul de plantare, scăzând astfel necesarul îngrăşămintelor. În cazul irigaţiilor prin picurare nu este necesară aplicarea îngrăşămintelor pe suprafaţa totală.


Fertilizarea de bază pentru recolte de 60-80 t/ha:

Aplicare

Ingrasamant chimic

Doza (kg/ha)

Fertilizare de bază la o
adâncime medie

TOP K
12-06-24

300-500

Fertirigarea

                                                                                            

Se aplică la culturi cu fertilizare de bază la plantare, după un tratament starter. Important în această tehnologie este aprovizionarea, la înflorire cu calciu, la creşterea intensivă cu azot şi înaintea recoltării respectarea raportului corespunzător de azot/potasiu. Pentru recolte de peste 60-80 t/ha, în tehnologia intensivă este necesară fertirigarea continuă. Cantitatea săptămânală de îngrăşământ se alege după tipul solului şi se aplică în două etape, prima dată apa curată, după care soluţia nutritivă. În perioadele ploioase soluţiile nutritive trebuie să aibă o concentraţie mai mare, cantitatea de apă fiind redusă. La temperaturi scăzute pe perioade mai lungi şi cantitatea nutrienţilor se reduce, deoarece dezvoltarea şi absorbţia se încetinesc în aceste momente. Cantitatea minimă propusă le fertirigare este de 5-6 l/m2 soluţie nutritivă, adică 50-60 m3/ha.

Fertirigarea culturilor de pepeni verzi, irigate prin picurare, pe un sol fertilizat de bază:

Stadiu

Ingrasamant chimic

Doze
saptamanale
(l/kg/ha)

Observatii*

Irigarea
plantatiei

HAIFA 15-30-15 sau SOLUFEED 10-40-10

25

0,2% irigare,
2 tratamente

La
înrădăcinare

SOLUFEED 17-11-25 sau ULTRASOL 17-07-21

50

1 tratament

HAIFA AZOTAT DE CALCIU

50

1 tratament

Creştere
intensivă

SOLUFEED 17-11-25 sau SOLUFEED 14-07-28

50

1 tratament

HAIFA AZOTAT DE CALCIU

60

1 tratament

SOLUFEED 28-07-14

50

1 tratament

Primele flori
femele

HAIFA AZOTAT DE CALCIU

60

1 tratament

SOLUFEED 28-07-14

60

1 tratament

Pepeni la
dimensiunea
1/3

SOLUFEED 15-07-32 sau SOLUFEED 14-07-28
sau HAIFA 14-14-28

60

3 săptămâni

Pepeni la
dimensiunea
1/2, şi la
recoltare

AZOTAT DE CALCIU
AZOTAT DE POTASIU

25
40

Aplicat împreună
săptămânal

*Observaţie: În cazul solurilor nisipoase, fertirigarea se aplică în continuitate, cu doze mai mici. În aceste condiţii, cantitatea îngrăşămintelor la o singură aplicare să fie în jur de 20-25 kg/ha.

Fertilizarea foliară


Se execută odată cu tratamentele fitosanitare, folosind agronutrienți de ultimă generație. Cu îngrăşămintele foliare CODIAGRO, se poate asigura eficient fertilizarea foliară pe întreaga perioadă de vegetaţie.

Fertilizarea foliară: odată cu tratamentele fitosanitare ale pepenilor, cu o frecvenţă de 7-10 zile:

 Perioada

Agronutrient

 Doze / săptămâna

Plantare - 2 săptămâni

SPRINTENE
CODIBROT
CODIORGAN A50

20ml/10l apă
50ml/10l apă
20g/10l apă

Întindere tulpină și lăstari

 CODIORGAN A50
CODIGREEN

20g/10l apă
50ml/10l apă

Înflorire și legare

AGROXILATO-MG
CODIBOR-L

30g/10l apă
20ml/10l apă

Mărire fructe - Recoltare

AGROPOTASION
GREEN-UP
BOROCAL
POLIFRUIT-K50

150ml/10l apă
75ml/10l apă
50ml/10l apă
150ml/10l apă

Notă: Pentru faza de marire fructe si recoltarese pot mari frecventa si dozele de Agropotasion si se pot aplica 2-3 tratamente foliare suplimentare cu Polifruit K50 (singur) pentru cresterea productivitatii, timpurietatii si calitatii fructelor.

Boli şi dăunători


• Mana cucurbitaceelor (Pseudoperonospora cubensis)
În ultima perioadă, boala a produs pierderi foarte mari în diferite zone ale ţării, ajungânduse frecvent la compromiterea culturilor.


Simptome:
Pe frunze apar pete numeroase de culoare verde-gălbuie, care devin galbene şi în final brun-deschise. Mai frecvent, petele au formă poligonală, fiind limitate de nervuri. Pe faţa inferioară a frunzei apare un puf cenuşiu violaceu, acesta fiind fructificaţia ciupercii.

În urma atacului, frunzele se usucă şi cad. În condiţii favorabile atacului, se produc infecţii puternice la tecile frunzelor, fapt ce atrage după sine căderea în masă a frunzelor.

Florile şi fructele tinere care au fost infectate cad sau se usucă. Vrejii infectaţi prezintă pete brune şi se usucă, caz în care atacul duce la compromiterea culturii.

Infecţia este favorizată de prezenţa picăturilor de apă pe frunze, nebulozitate prelungită şi temperatura de 16-22° C.


Făinarea cucurbitaceelor (Sphaerotheca fuliginea)

Este o boală omniprezentă în culturile de castraveţi, pepeni (Erysiphe cicoracearum), dovleci şi alte cucurbitacee din câmp, sere şi solarii, ducând la pierderi de recoltă cantitative, dar mai ales calitative.


Simptome:
Boala atacă toate organele aeriene ale plantelor: frunze, flori, vreji şi fructe. Pe frunze apar pete albe, mari, pâsloase, care devin pulverulente (făinoase), odată cu formarea fructificaţiilor ciupercii.

Frunzele, acoperite în întregime de ciupercă, se brunifică şi se usucă, atârnând pe plante. Ca urmare, fructele rămân mici, zbârcite, lipsite de suculenţă şi aromă. 

Făinarea este favorizată de vremea uscată, cu temperaturi peste 26° C. Spre deosebire de mană şi bacterioză, atacul de făinare este frânat de prezenţa picăturilor de apă pe organele plantei.

Putregaiul tulpinii pepenilor (Didymella bryoniae)

Putregaiul tulpinii pepenilor este o boala extreme de dăunătoare pentru culturile de pepeni,cu impact economic major.

Descriere:
Infecţia şi dezvoltarea bolii sunt favorizate de perioadele umede şi călduroase. Patogenul provoacă infecţii la nivelul tulpinilor şi frunzelor, atunci când umezeala persistă pe acestea, infecţiile severe ducând chiar la pierderea plantelor.

Atacul incipient se manifestă prin apariţia de pete cu aspect umed pe frunze şi tulpini, care mai apoi se extind şi se necrozează. Petele pe frunze sunt iregulate ca formă şi pot cuprinde întreaga suprafaţă a acesteia. Petede forma unor inele concentrice pot apărea între leziuni.

Infecţiile la nivelul florilor sau fructelor în curs de dezvoltare pot conduce la putrezirea punctului pistilar, uneori atacul fiind invizibil până la maturarea fructelor. Sporii ciupercii se răspândesc prin ploaie la plantele vecine. Controlul bolii este dificil în sistemul intensiv de cultură.

Ca măsuri preventive se recomandă arderea resturilor de plante infestate şi rotaţia timp de 2-3 ani cu alte culturi.

Afide (Aphis gossypii, Myzus persicae, Macroshiphum euphorbiae)

Se întâlnesc pretutindeni, atât în câmp, din regiunile de şes până în cele montane, cât şi în spaţiile protejate, atacând numeroase specii cultivate de legume, precum: tomate, castraveţi, ardei, vinete, etc.

Descriere:
În câmp afidele sunt o specie migratoare, cu dezvoltare mai întâi pe plantele din flora spontană, migrând apoi pe planta de cultură.

În ţara noastră, durata unei generaţii, în funcţie de factori ecologici, variază între 9–55 de zile şi are în medie 13-16 generaţii pe an. În sere şi solarii, unde se înmulţesc încontinuu, afidele sunt prezente în tot cursul anului.

Mod de dăunare:
Afidele sunt o specie polifagă ce atacă numeroase plante cultivate şi spontane, din care menţionăm castraveţii, pepenii şi dovleceii, de la răsărire şi până la recoltare.

În câmp atacul este periculos la răsărirea plantelor, în perioadele secetoase. Larvele şi adulţii colonizează partea inferioară a frunzelor şi chiar butonii florali şi florile, unde formează colonii.

Frunzele atacate se răsucesc, se îngălbenesc şi se usucă. Florile atacate se usucă. La atacuri mari, plantele stagnează în creştere şi dau producţii scăzute şi de slabă calitate. Afidele sunt principalii vectori în transmiterea virusurilor la plante.

Acarianul roşu comun  (Tetranichus urticae)

Dăunător cu largă răspândire geografică, fiind semnalat în toate regiunile ţării, dar mai ales în Moldova, Muntenia şi Dobrogea.

Descriere:
Prezintă 6-10 generaţii pe an. Iernează în stadiul de adult, mai ales ca femele. Femelele depun ouăle într-un păienjeniş din fire mătăsoase, frecvent pe partea inferioară a frunzelor diferitelor specii cultivate, mai ales de-a lungul nervurilor.

O femelă depune până la 120 de ouă, de obicei 10-12 ouă pe zi. O generaţie, în funcţie de condiţiile climatice, poate avea între 15-28 de zile. Atât adulţii, cât şi larvele au o mare mobilitate, răspândirea dăunătorului făcându-se de la o plantă la alta. Atacul se înscrie în valori maxime în perioada iulie-august.

Mod de dăunare:
Atacă numeroase plante cultivate şi spontane din diferite familii botanice: tomate, castraveţi, ardei, vinete, fasole, etc. Adulţii şi larvele colonizează partea inferioară a frunzelor; în urma înţepăturilor şi sugerii sucului celular din acestea, celulele ţesuturilor se degradează, se golesc de conţinut, iar în interiorul lor pătrunde aer, căpătând un aspect pergamentos. Frunzele atacate prezintă pete caracteristice de culoare cenuşiu-lucitoare şi nu se deformează. La atacuri puternice, acestea se usucă treptat şi cad, iar plantele nu mai fructifică normal şi dau recolte scăzute. Atacuri frecvente au loc în anii cu primăveri şi veri timpurii, calde şi secetoase.

Tripsul tutunului (Thrips tabaci)

În ţara noastră se întâlneşte pretutindeni, atât în câmp, cât şi în spaţiile protejate (sere şi solarii).

Descriere:
Are 3-6 generaţii pe an în câmp şi pănă la 10 generaţii în condiţii de seră. În câmp iernează în toate stadiile de dezvoltare, dar cel mai frecvent ca adult,  sub resturile vegetale, în frunzar, în ierburi şi în stratul superficial al solului.

Primăvara, în câmp, când temperatura aerului depăşeşte 10° C, de obicei în prima jumătate a lunii aprilie, apar adulţii, care colonizează la început plantele din flora spontană, iar apoi pe cele cultivate care se dezvoltă. Ouăle sunt depuse aproape de nervuri. O femelă poate depune 80-100 de ouă. Larvele apar după 10 zile şi se localizează pe faţa inferioară a frunzelor. Durata unei generaţii în câmp este de 20-30 de zile, iar în condiţii de seră, unde temperatura şi umiditatea sunt optime, o generaţie se dezvoltă în 16-20 de zile.

Mod de dăunare:
Tripsul atacă numeroase specii de plante cultivate în câmp, răsadniţe, sere şi solarii. Produce pagube mari la castraveţi, tomate, ardei, vinete, ceapă, cartof şi tutun. Adulţii şi larvele colonizează frunzele, vârfurile vegetative şi
florile, sugând seva din ţesuturi. În urma atacului se formează pete galben-cenuşii sau castaniu-închise, mai ales de-a lungul nervurilor frunzelor. Ţesuturile atacate se necrozează.

Atacul este foarte periculos la răsaduri, la atacuri puternice acestea se pot usca în masă. Plantele mai dezvoltate stagnează în creştere în urma atacului, se îngălbenesc şi chiar se usucă. În câmp atacul este favorizat de vremea secetoasă. Tripsul tutunului este vector principal în transmiterea virusurilor la plante, în special la ardei, tomate şi castraveţi.suculenţă şi aromă.

Făinarea este favorizată de vremea uscată, cu temperaturi peste 26° C. Spre deosebire de mană şi bacterioză, atacul de făinare este frânat de prezenţa picăturilor de apă pe organele plantei.

Principalele caracteristici ale diferitelor tipuri de portaltoi

Caracteristica

Tip Legenaria

Tip Interspecific

Emphasis F1

Carnivor F1

Germinare

26-30 C°

23-25 C°

Temperatura minimă
tolerată în sol

9-10 C°

8-9C°

Disponibilitatea pentru
altoire

Fereastra de altoire*
48-60 ore

Fereastra de altoire*
24-36 ore

Tipul de sol

Soluri grele

Soluri nisipoase

Soluri umede

Toleranţă bună

Toleranţă scăzută

Toleranţă la secetă

Bună

Foarte bună

Influenţa în
timpurietate

plus 2 - 5 zile***

plus 4-6 zile***

Influenţa asupra calităţii

Sensibil la excesul de
azot**

Foarte sensibil la excesul
de azot**

F.o.f. sp. niveum

Rezistenţă ridicată

Rezistenţă ridicată

F.o.f. sp. melonis

Rezistenţă ridicată

Rezistenţă ridicată

F.o.f. sp.
Lagenarium

Sensibil

Rezistenţă ridicată

Nematozi
(Ma, Mi, Mj, Mh)

Nu exista rezistenta

Nu există rezistenţă

 *Fereastra de altoire: perioada în care răsadurile pot fi altoite. Tulpina nu este lignificată sau goală în interior.
**Excesul de azot poate influenţa negativ calitatea. Miezul devine fibros.

***Perioada de maturare pentru pepenii altoiţi este mai mare comparativ cu cei nealtoiţi.


Portaltoii interspecifici se recomandă şi pentru altoirea pepenilor galbeni şi castraveţilor.


Portofoliul de hibrizi de pepeni verzi il puteti consulta aici.

 

 

 



Distribuie acest articol!

Articole similare

Schema de tratamente pentru cultura de tomate

Schema de tratamente pentru cultura de tomate

Schema de tratamente pentru cultura de tomate, care se aplica in functie de aparitia bolilor si contine produsele omologate, in dozele recomandate

Fertilizarea foliara - aplicarea nutrientilor prin stropire

Fertilizarea foliara - aplicarea nutrientilor prin stropire

Fertilizarea foliara a plantelor in legumicultura creste productivitatea si calitatea culturii. Afla cand si cum se utilizeaza pentru rezultate maxime

Operatiuni tehnologice la repicarea rasadurilor de legume

Operatiuni tehnologice la repicarea rasadurilor de legume

Repicarea răsadurilor este o operațiune importantă și constă în mutarea răsadurilor crescute pe pat germinativ sau în tăvițe alveolare cu celule mici în pahare individuale rounde sau pătrate ori în tăvi cu celule mai mari.

Operatia tehnologica de rarire a rasadurilor

Operatia tehnologica de rarire a rasadurilor

Urmatoarea lucrare tehnologica dupa repicare, este cea de rarire a rasadurilor. Aceasta operatiune se impune pentru a evita alungirea rasadurilor, si se poate realiza cu 2-3 saptamani inainte de plantare.

Planuri de fertilizare radiculara si foliara la ardei

Planuri de fertilizare radiculara si foliara la ardei

Planuri de fertilizare radiculara si foliara la cultura de ardei pentru impiedicarea dezechilibrelor care ar influenta productivitatea plantelor

Schema de tratamente pentru cultura de castraveti

Schema de tratamente pentru cultura de castraveti

Schema de tratamente pentru cultura de castraveti, care se aplica in functie de principalele faze ale dezvoltarii plantelor si de aparitie a bolilor