Prima luna a verii ne incanta cu vreme insorita, cu recolte din abundenta dar si cu o multitudine de activitati ce nu pot fi amanate.

Stim cu totii ca in domeniul legumicol nu este timp de pauza pe tot parcursul anului, insa, daca analizam calendarul activitatilor din luna Iunie, putem spune ca este una dintre cele mai aglomerate perioade.

In continuare, vom mentiona, pe scurt, principalele lucrari realizate in legumicultura pe parcursul acestei luni.

Daca in aceasta primavara am avut parte de vreme capricioasa, cu variatii mari de temperatura, odata cu debutul verii au inceput sa creasca si temperaturile in termometre si soarele sa fie din ce in ce mai arzator.

Protejarea culturilor impotriva razelor solare

Cand vine vorba de culturile de legume, temperaturile ridicate pot crea pagube economice foarte mari, in special prin faptul ca plantele nu mai leaga fructe in aceasta perioada, dar si  prin faptul ca cele mai sensibile la razele puternice ale soarelui se altereaza intr-un procent foarte mare.

Culturile de legume cele mai sensibile la caldura si actiunea razelor solare sunt tomatele si ardeii, unde apar si arsurile solare pe fructe.

Pentru a evita pagubele insemnate in culturile de legume, pe timpul verii, se pot utiliza tehnologiile existente pe piata pentru protejarea impotriva caldurii excesive si a razelor puternice ale soarelui, cum ar fi plasa de umbrire sau solutia pentru cretizarea solariilor.

Plasa de umbrire diminueaza cantitatea de raze solare care ajunge pe suprafata plantelor si a fructelor. Avand un grad de umbrire de 40%, in spatiile protejate, aceasta scade temperatura interioara pana la un nivel care nu creeaza stres termic legumelor sau florilor.

Protejarea culturilor impotriva razelor solare cu plasa de umbrire

De asemenea, atunci cand razele solare sunt atat de puternice incat sa afecteze iremediabil culturile din spatiile protejate, se pot stropi serele si  solariile cu o solutie speciala de umbrire care sa nu afecteze folia de acoperire si care sa aiba o durata activa cat mai mare.

Este vorba despre carbonatul de calciu micronizat mixat (Witvast) care se aplica prin pulverizare, iar cu un singur sac se poate acoperi o suprafata de 700-800 de metri patrati.

Protejarea culturilor impotriva razelor solare cu witvast

Tratamente impotriva bolilor

Luna iunie vine si cu pericolul aparitiei bolilor in culturile de legume si de aceea este important sa apelam la cateva masuri preventive care sa impiedice dezvoltarea agentilor patogeni si sa diminuam pagubele pe care le-ar putea produce.

Pe langa aerisirea corespunzatoare a serelor si solariilor, defolierea plantelor, irigarea constanta, in aceasta perioada este necesara aplicarea unor produse care sa creasca imunitatea plantelor.

Un exemplu este Codicobre, un ingrasamant pe baza de cupru sub forma de complexat organic gluconat, care imbunatateste sistemele de auto-aparare ale plantelor, acestea devenind mult mai rezistente la bolile produse de ciuperci si bacterii. Doza foliara este de 20-30 ml/10 l apa.

Cultura de tomate in solar

Pentru a asigura o absorbtie mult mai buna a tratamentului  aplicat, la prepararea solutiei se poate  utiliza si adjuvantul Heliosol, un produs bio, pe baza de ulei de pin care creste efectul si durata de actiune a produsului cu care se combina si imbunatateste dispersia picaturilor, rezultand o depunere mai mare a solutiei de stropit pe suprafata frunzelor.

Fertilizarea pentru marirea fructelor si coacere

In aceasta luna la ardeii extratimpurii  se incepe recoltarea primele fructelor.

Pentru ca ne dorim fructe cat mai frumoase, cu o culoare intensa si gust foarte bun este importanta si asigurarea nutrientilor necesari plantei in aceasta faza de dezvoltare, in special a Potasiului care contribuie la obtinerea unor recolte de calitate.

Putem opta pentru fertilizarea foliara cu Polifruit K 50, cel mai concentrat produs ce baza de potasiu care asigura timpurietate, productivitate si o calitate inalta a fructelor.  Doza recomandata cu acest produs este de 40 ml/10 l apa.

Cultura de ardei in solar

Infiintarea culturilor pentru toamna

Spre finalul lunii este timpul ca fermierii sa se focuseze si pe infiintarea culturilor pentru toamna, mai ales daca aleg o cultura de castraveti.

Aceasta cultura se infiinteaza prin rasad, iar pentru pentru ciclul al doilea se iau in calcul urmatoarele caracteristici:

  • Pachet bun de reizistente la boli si daunatori
  • Sa dezvolte putini lastari laterali
  • Sa aiba internodii scurte
  • Sa produca fructe uniforme cu o culoare intensa
  • Rezistenta la variatiile de temperatura zi-noapte

Tinand cont de aceste caracteristici, pretabil pentru cultura de toamna este Passion F1, un hibrid timpuriu, partenocarpic si foarte productiv.

Castraveti Passion F1

Acestea sunt cele mai importante lucrari care se desfasoara pe perioada lunii iunie si care contribuie la obtinerea unor roade bogate si calitative. 

Speram ca informatiile oferite va sunt de ajutor iar daca aveti nevoie de alte sfaturi, nu ezitati sa ne contactati!

Intra in comunitatea cultivatorilor de legume din Romania!



Distribuie acest articol!

Articole similare

Retrospectiva evenimentelor din anul 2019

Retrospectiva evenimentelor din anul 2019

Suntem aproape de incheierea anului si credem ca este un moment bun pentru a face o retrospectiva a celor mai importante evenimente pe care le-am organizat sau la care am participat pe parcursul acestui an.

Anul 2019 a fost un an frumos, cu activitati diverse, in care am cules informatii de folos, pe care le vom pune in aplicare si in anul 2020, anul in care Marcoser va sarbatori 15 ani de activitate.

Syngenta si Marcoser aduc o inovatie in protectia plantelor: Fungicidul revolutionar Orondis Ultra

Syngenta si Marcoser aduc o inovatie in protectia plantelor: Fungicidul revolutionar Orondis Ultra

La ferma Marcoser a avut loc un eveniment deosebit in domeniul legumiculturii, dedicat lansarii noului fungicid, Orondis Ultra.

Marcoser va asteapta la Indagra 2018

Marcoser va asteapta la Indagra 2018

In perioada 31 octombrie - 4 noiembrie, la Romexpo se desfasoara cea de-a XXIII a editie a "Targului International de produse si echipamente din domeniul agriculturii, horticulturii, viticulturii si zootehniei Indagra 2017", la care compania Marcoser va lua parte pentru a 11 a oara consecutiv.

Plasa antiinsecte sau antivirala

Plasa antiinsecte sau antivirala

Plasa antiinsecte protejeaza plantele din solar de atacul anumitor insecte care transporta virusi ce pot face pagube insemnate in culturile de legume

Lucrarile lunii Mai in legumicultura

Lucrarile lunii Mai in legumicultura

Lucrarile lunii mai in legumicultura constau in combaterea daunatorilor, controlul biologic al daunatorilor, fertilizarea culturilor de legume si infiintarea culturilor pentru ciclul 2.

Ferma Marcoser – o suprafata de 3,5 ha cu diferite tipuri de structuri ale solariilor

Ferma Marcoser – o suprafata de 3,5 ha cu diferite tipuri de structuri ale solariilor

Ferma Marcoser are o suprafata de 3.5 hectare, unde se pot vedea solariile in care specialistii nostri testeaza produsele pe care le comercializam