Prima pagină » Consultanţă » Tehnologii moderne de cultura a legumelor » Tehnologie de cultura pentru tomate - ciclul I
promotie
Categorii:

Tehnologie de cultura pentru tomate - ciclul I

Luni, 10 mar 2014
• Introducere
• Obtinerea rasadurilor
• Transplantare
• Irigarea si fertilizarea
• Tratamente Fitosanitare
• Alte lucrari tehnologice
• Recoltarea


Introducere    SUS▲

Tehnologie modernă de cultură pentru tomate în solarii (ciclul I iarna-vara)

Introducere

Producerea tomatelor în scop comercial în sere reci, neîncălzite sau solarii reci sau minimal încălzite se face în România în  cicluri: primul de iarna-vara, iar cel de–al doilea vara-toamna. Există și o a treia formă de producere a tomatelor sub forma unui ciclu mai lung de primăvară-toamnă în zonele în care tipul constructiv al serelor, clima mai rece sau producerea altor legume cum ar fi varza, spanac, morcov, ceapa, etc care întârzie plantarea tomatelor nu permite efectuarea a 2 culturi consecutive de tomate (aceasta formă este particulara zonei legumicole Băleni). Practic ciclul I (ciclu scurt sau mediu), ciclu II (ciclu mediu) și ciclul intermediar mai lung reprezintă în acest moment formele principale și majoritare în care se produc tomatele în România, cu excepția serelor profesionale sau a serelor din sticlă rămase în funcțiune în care ciclul de producție este ușor diferit.
 
Pe scurt ce înseamnă cele 3 forme

Ciclul I de producție:
1.semănarea se face iarna (de la sfârșitul lunii decembrie pana la jumătatea lunii februarie);
2.plantarea se face primăvara devreme (de la începutul lunii Martie) pana la jumătatea lunii Aprilie cel mai târziu.
Numărul de etaje lăsat este cuprins intre 3 (ciclu foarte scurt, extratimpuriu) pana la 6 etaje (ciclu mediu);
Recoltarea începe după jumătatea lunii Mai și durează în funcție de plantare și nr de etaje lăsat până la jumătatea lunii iunie;

Ciclu II de producție;
Semănarea se face primăvara sau vara cu circa 3-4 săptămâni înainte de terminarea culturii care va fi schimbată cu tomate;
Plantarea se face începând cu 20 iunie pana la jumătatea lunii iulie;
Numărul de etaje este în acest caz mai mare decât primul și variază de la 6 etaje pana la 8, 10 sau chiar 12 etaje dacă sunt condiții (plantare devreme și structura înaltă a solarului);
Recoltarea începe de la sfârșitul lunii august până toamna târziu în funcție de plantare, număr de etaje lăsat și condițiile asigurate de tipul constructiv al solarului;

Ciclu intermediar mai lung:
Semănarea se face după jumătatea lunii martie pana la jumătatea lunii aprilie;
Plantarea are loc de obicei în cursul lunii mai;
Numărul de etaje lăsat este în funcție de cât permite construcția serei/solarului;
Recoltarea începe după jumătatea lunii iulie și ține până toamna târziu în funcție de numărul de etaje lăsate;


Obtinerea rasadurilor    SUS▲

Tehnologie modernă de cultură pentru tomate în solarii (ciclul I iarna-vara)

Principalele constrângeri care trebuie avute în vedere pentru obținerea în condiții de rentabilitate a tomatelor în primul ciclu de producție sunt:

Obținerea răsadurilor – este necesar un spațiu special amenajat pentru crearea condițiilor optime de dezvoltare a plăntuțelor (în condițiile în care afară sunt temperaturi negative extreme): temperatură, lumină, aerisire, irigare;
Tipul constructiv al solarului (lățime, înălțime, volum mare de aer, prezența foliilor profesionale de acoperire, etc);

Pentru obținerea unor recolte înalt productive, de bună calitate și cât mai timpurii este esențială calitatea răsadului la plantare.

Un răsad de tomate de bună calitate necesar pentru ciclul I de producție trebuie să îndeplinească următorii parametri de calitate:

1.Să aibă vârsta cuprinsa între 55 – 70 zile;
2.Să se vadă bine primul buchet floral dar în nici un caz să fie înflorit;
3.Să aibă înălțimea cuprinsă între 20 – 30 cm;
4.Să fie erecte la plantare (să nu se aplece după plantare datorită fragilității tulpinii);
5.Să fie libere de virusuri, boli și dăunători (este necesară efectuarea de tratamente fitosanitare pe timpul vegetației răsadurilor);
6.Să nu prezinte carențe de macro sau microelemente (este necesară efectuarea de fertilizări radiculare și foliare pe tot parcursul dezvoltării răsadurilor);
7.Să nu fie etiolate;
8.Să fie viguroase și sa prezinte un sistem radicular bine dezvoltat care sa ocupe întreg volumul de substrat;
9.Să nu prezinte deteriorări mecanice în urma manipulării sau orice astfel de stricăciuni;
10.Să fie turgescente (sa nu fie ofilite);
11.Să fie călite;

Rasaduri de tomate

Producerea răsadurilor implică 2 etape tehnologice:

1. Semănatul care poate sa se facă în 2 moduri:
       a) Pe pat germinativ; Atenție! Nu ne referim la patul germinativ cald pe gunoi de grajd – aceasta metoda nu este sub nici o forma recomandata pentru obținerea unui răsad profesional, uniform calitativ, iar pierderile economice în cazul în care se utilizează semințe hibrid profesionale sunt foarte mari!

Rasaduri de tomate produse pe pat germinativ

        b)  În tăvițe alveolare;

Tavite alveolare pregatite pentru semanare directa

Repicatul plăntuțelor din patul germinativ sau celulele alveolare se face în ghivece de plastic;


Semănatul
Semănarea tomatelor pentru ciclul I extratimpuriu și timpuriu are loc intre 2-20 ianuarie. În unele regiuni (în bazinul legumicol Matca) semănatul are loc chiar și mai devreme (25-31 decembrie) dar respectivii fermieri dispun de încălzirea solariilor/serelor după plantare și de asemenea tipul constructiv al solariilor dublat de utilizarea celor mai moderne folii profesionale de acoperire a lor le permite plantarea foarte devreme, sfârșitul lunii februarie – începutul lunii martie cu un risc minim de înghețare a tomatelor.

Semănatul se face pe pat germinativ sau în tăvițe alveolare. În ambele cazuri substratul de semănat este reprezentat de turba special tratata pentru optimizarea EC-ului și pH-ului și cu adaos de fertilizatori. Condițiile pentru ca un substrat profesional pe baza de turba sa fie utilizat în producerea răsadurilor în prima fază (semănat-repicat) sunt următoarele:
1. pH-ul = 5,5 – 6,5; Verificați întotdeauna ca pe ambalajul substratului sa fie menționat pH-ul și sa fie cuprins intre aceste valori! Turba sau substratul cu valori ale pH-ului sub 5 nu este pentru semănat!
2. EC-ul sa nu fie mai mare de: 1 dS/m, de preferat 0,6-0,8 dS/m;
3. Sa aibă adaos de fertilizatori NPK și microelemente; aceste adaosuri sunt necesare hrănirii plăntuțelor în primele 2 săptămâni;
4. Granulația sa fie cuprinsa intre 0 – 10 mm, recomandata fiind cea intre 0-5mm!
5. Turba sa fie blondă, pentru semănat fiind recomandat un amestec de turbă blondă și turbă neagră;
6. Să conțină aditivi de umectare; Acești aditivi nu sunt obligatorii însă trebuie o mai mare grijă la irigarea constantă a substratului!

Recomandarea noastră este ca cel puțin semănatul să fie făcut doar în substrat profesional pentru semănat (cu specificațiile tehnice de mai sus) fără alte adaosuri. Dacă totuși se utilizează și pământ împreună cu turbă, pământul trebuie sa fie de pădure și în nici un caz din exploatații agricole (din sera sau gradina proprie sau din câmp).
Utilizarea doar a substratului profesional pe bază de turbă pentru semănat are o serie de avantaje comparativ cu utilizarea altor substraturi sau amestecuri:
      
Avantaje utilizare substrat profesional de turba
Substrat profesional Pământ sau alte amestecuri
Liber de semințe de iarbă sau insecte Plin de semințe și pot fi prezente și insecte
Liber de boli din complexul “căderea plăntuțelor Risc crescut de cădere a plăntuțelor
pH și EC optime pentru germinare și dezvoltare a răsadurilor pH și EC variază în funcție de sursa utilizata
Adaos perfect optimizat de minerale pentru prima parte de dezvoltare a răsadurilor Conținut necunoscut de minerale
Obținerea de răsaduri uniforme Neuniformitate a răsăririi
Dezvoltare radiculara bogata Dezvoltare radiculara deficitara

De asemenea mai merită menționat și faptul că la operația tehnologică de repicare din patul germinativ pe bază de turbă, rădăcinile plăntuțelor nu suferă răni majore datorită granulației foarte mici a turbei și ușurinței desprinderii pe când în cazul în care este utilizat pământul ruperea ramificațiilor radiculare tinere sunt practic inevitabile creând astfel largi porți de intrare pentru boli vasculare după repicare și un stres în plus pentru plăntuțele tinere și fragile.

Parametrii și condițiile necesare unei germinări optime a semințelor de tomate sunt următorii:
Temperatura optimă de germinare este cuprinsă intre: 22-26oC. Temperatura de germinare nu trebuie să fie mai mică de 15oC.
Umiditatea de 100%
Lipsa completă a luminii în primele zile până la răsărire (acoperire cu ziare sau carton din hârtie).
În cazul în care se utilizează substratul profesional pentru semănat operațiile tehnologice sunt următoarele:
Se udă cu apă turba până la umectarea completă;
Se trasează rândurile printr-o ușoara apăsare a substratului;

Randuri trasate in substrat de turba pentru semanre
Se pun semințele una câte una pe rând;

Semanare pe pat germinativ in substrat de turba


Se acoperă cu un strat fin de substrat de maxim 0,5 cm (nu mai mult deoarece semințele de tomate au mică putere germinativă, o greutate prea mare sau un strat prea mare deasupra întârziind foarte mult răsărirea);
Nu se mai udă ulterior – datorită granulației mici a turbei adăugarea ulterioară de apă conduce ori la descoperirea semințelor ori la îngroparea mai adâncă a lor. Și într-un caz și în celalalt răsărirea nu va fi uniformă;
Se acoperă cu ziare sau cartoane de hârtie patul germinativ peste care se poate pune o folie cu rol de reținere cât mai mult timp a umidității de 100% necesare germinării și răsării optime a tomatelor; Atenție!!! Aceasta metodă cu folie pentru acoperirea patului germinativ se aplică numai pentru semănarea tomatelor în timpul iernii când intensitatea soarelui este mică și nu crează probleme tomatelor; în timpul primăverii și mai ales în timpul verii nu se utilizează sub nici o forma acoperirea cu folie a semințelor deoarece conduce la sufocarea și distrugerea plăntuțelor.
Se asigură o temperatură constantă zi/noapte cuprinsă între 22-26oC dar nu mai mică de 15oC ; temperaturile mai mici cuprinse între 15-18oC nu afectează iremediabil tomatele doar întârzie foarte mult germinarea și răsărirea (cu până la 2 săptămâni).
Dacă temperaturile sunt optime după 3-6 zile încep să apară primele plăntuțe, iar după ce fenomenul de răsărire are loc în masa se înlătură materialele de acoperire pentru a preveni alungirea răsadurilor răsărite, chiar dacă răsărirea nu este de 100%.


Toate etapele tehnologice de mai sus se respecta și în cazul semănării în tăvițe alveolare cu mențiunea că semănarea în ele se face cu câte o singură sămânța în fiecare celulă alveolară.
 
Pregatire si semanat in tavi alveolare



Avantajele utilizării alveolelor pentru semănare fată de patul germinativ sunt:

1. Pot fi lăsate 7-10 zile mai mult până la repicare (în funcție de numărul de celule/alveolă pot fi lăsate chiar mai mult) datorită distanțelor între plante mult mai mari decât în patul germinativ (avantajul care derivă de aici este economia de căldură care se face prin prelungirea timpului petrecut de răsadurile nerepicate în același spațiu mai mic decât spațiul ocupat de răsadurile repicate) ;
2. Rănirea rădăcinilor tinere la operația de repicare este diminuată la minim față de cazul în care plăntuțele sunt luate din patul germinativ unde firele radiculare ale unei plăntuțe s-au întrepătruns cu cele ale vecinelor;
3. Răsadul este mai viguros datorită densității mici intre plante;
4. Uniformitatea răsadurilor este foarte bună;
  
Rasaduri produse in tavi alveolare

Această metodă de semănare în tăvițe alveolare are și un dezavantaj, acela că operațiunea de repicare în ghivece va fi un pic mai dificilă, practic va dura mai mult.

După răsărirea completă a plăntuțelor este necesară schimbarea temperaturii constante zi/noapte cu alternanța temperaturii zi/noapte astfel este nevoie ca în timpul zilei temperaturile să fie cuprinse între 22-26oC, iar noaptea între 16-20oC. Această alternanță este necesară pentru dezvoltarea optimă a răsadurilor. O temperatură constantă zi/noapte sau o temperatură mai mare în timpul nopții decât în timpul zilei va duce la o creștere accelerată a tulpinii (tulpină subțire) în dauna masei vegetale reprezentate de frunzulițe, tulpină groasă și volum radicular. De asemenea se urmărește umiditatea substratului care se va iriga constant pe toată perioada până la repicare. O dată cu irigarea se pot efectua și fertilizări și tratamente fitosanitare obligatoriu dacă semănatul a fost efectuat în pământ sau amestec cu pământ. Fertilizări se fac în aceasta perioadă cu îngrășăminte minerale cu raport echilibrat NPK (Solufeed 20:20:20), adaos de magneziu și microelemente. Dozele de îngrășăminte sunt foarte mici de 10-20 gr/10 litri de apă (0,1 – 0,2%), în practică se utilizează 1 lingură de îngrășământ NPK  (Solufeed 20:20:20) la o găleată de apă. De asemenea pentru o dezvoltare armonioasă a sistemului radicular și rezistența mărită la stresuri a micilor răsaduri se poate utiliza prin udare sau stropire SPRINTENE în doze de 10 ml/10 litri apă. Tratamentele fitosanitare în această perioadă includ un fungicid contra complexului căderii plăntuțelor (pentru evitarea riscului de fitotoxicitate se recomandă Previcur în doză 0,15% - la această doză nu arde vârful sau frunzulițele tinere), un insecticid contra insectelor ce apar imediat se se încălzește spațiul unde se seamănă. Recomandarea noastră ca insecticid pentru prima fază de dezvoltare a răsadurilor este Actara în doză de 0,02% - avantajele utilizării acestui insecticid țin de sistemicitatea totală a sa și foarte important este faptul că planta îl poate lua prin sistemul radicular fiind ușor transportat în vârfurile de creștere protejând plantele eficient și din interior exact în locurile unde sunt cele mai sensibile și unde sunt cel mai adesea atacate de insecte, de asemenea ajuns în vârfurile de creștere Actara induce și un efect de biostimulare a meristemelor de creștere, un avantaj în plus la utilizarea sa în primele faze de dezvoltare. Dacă există riscul apariției de acarieni se recomandă utilizarea unui acaricid de genul Vertimec sau Milbeknock. Unul sau două tratamente fitosanitare preventive până la repicare sunt de ajuns în cazul în care nu se observă apariția simptomelor de boală sau apariția insectelor în răsadniță.
De menționat și de reținut este faptul că dacă producerea răsadurilor se face într-un spațiu utilizat anterior pentru culturile de legume este imperios necesară dezinfecția prealabila a solului și a structurii în primul rând pentru insecte și acarieni! Dezinfecția se poate face cu câteva zile înainte de semănat odată cu încălzirea răsadniței cu un insecticid-acaricid (Talstar de exemplu) prin stropirea solului și a structurii de lemn cu o doza de 2-5 ori mai mare (nu are ce să afecteze), se închide spațiul pentru o seara și/sau o zi apoi se aerisește. Nu uitați să respectați normele și măsurile de securitate (verificați și citiți eticheta înainte de utilizare) atunci când aplicați produse toxice!

Repicarea
Perioada cuprinsă între semănat și repicat este de 20-30 zile în funcție de temperatura din răsadniță și substratul utilizat. Practic răsadul este gata de repicat din momentul în care poate fi manevrat fără riscul de a fi rupt sau deteriorat în cursul operațiilor de repicare (chiar dacă nu sunt împlinite cele 20 zile meționate mai sus). De asemenea este bine să aibă 2 frunze adevărate bine dezvoltate și un sistem radicular bine dezvoltat. Întârzierea repicatului conduce inevitabil la alungirea necorespunzătoare a tulpinii și cu efecte negative grave pe termen lung pentru plante.
Repicarea tomatelor se face obligatoriu în ghivece de plastic mate, închise la culoare, prin care nu pătrunde lumina la rădăcină. De reținut că rădăcinile care vin în contact cu lumina își reduc până la pierderea funcțiile specifice de absorbție a apei și elementelor nutritive! De asemenea trebuie reținut faptul că, indiferent de plantele repicate, un volum mai mare de substrat este întotdeauna de preferat în locul unui volum mai mic.
tehnologie-de-cultura-pentru-tomate-ciclul-i
Rasaduri crescute în tăvi de 45 celule (st) si in tavi de 28 celule (dr)

tehnologie-de-cultura-pentru-tomate-ciclul-i
  Diferențe de dezvoltare a rasadului în volume diferite de substrat
 
Pentru obținerea răsadurilor de tomate pentru ciclul I sunt recomandate ghivecele rotunde cu diametrul de 9 cm sau 10 cm cu înălțime cât mai mare. De asemenea mai pot fi utilizate și tăvile alveolare de 28 celule/tăvița, dar trebuie avută mare grijă să nu se întârzie perioada de plantare deoarece plantele vor crește exploziv în înălțime într-un timp foarte scurt.
Substratul utilizat pentru repicare poate fi un amestec de pământ de pădure cu turbă, chiar cea utilizată la semănat poate fi utilizată. Dacă nu se utilizează turbă pentru îmbunătățirea texturii substratului și se utilizează mraniță de exemplu (metodă utilizată cu succes pe scară largă în marile bazine legumicole) trebuie avută grijă ca aceasta să fie foarte bine descompusă, cu o textură foarte fină, să fie de bovine sau ovine (în nici într-un caz de păsări!!!) și să nu se adauge în cantități exagerate (un raport de 1/4 sau 1/5 nu are efecte negative asupra dezvoltării răsadurilor). Utilizarea gunoiului de grajd care nu este bine descompus ca amestec pentru substratul de răsad conduce la arderea rădăcinilor, la degajarea de amoniac ce îngălbenesc micile plăntuțe și le opresc din creștere. Dacă gunoiul este insuficient descompus există riscul ca imediat după repicare să pice toate răsadurile datorită degajării unei cantități mari de amoniac (degajare indusă de umezirea gunoiului și temperaturile mari) într-un timp foarte scurt. Din aceste motive, pentru evitarea riscurilor cauzate de sursele de gunoi de grajd sau de starea de descompunere se poate utiliza cu succes amestecul de pământ de pădure cu substrat pentru răsaduri.
Imediat după repicare se menține o zi sau două o temperatură constantă zi/noapte de 22-24oC pentru reducerea stresului de repicare și reluarea cât mai rapidă a dezvoltării răsadurilor. După aceste 2 zile se revine la alternanța zi/noapte a temperaturilor. Diferența temperaturilor dintre zi și noapte trebuie să fie de 5-7oC, cu mențiunea că nu trebuie ca temperaturile înregistrate noaptea sau ziua să scadă sub 5oC, iar o temperatura mai mare noaptea decât ziua va induce alungirea tulpinilor în dauna dezvoltării vegetative normale.
Pe tot parcursul dezvoltării răsadurilor se va urmări ca plantele să fie constant udate, fertilizate și tratate contra dăunătorilor. Ca și în cazul semănatului și spațiul utilizat pentru repicarea răsadurilor trebuie dezinfectat în același mod. Dezinfecția prealabilă a spațiului reduce foarte mult riscurile apariției unui atac de insecte asupra răsadurilor. Prezența în răsadniță a insectelor (Thrips, musculița albă, musculița neagră), chiar și într-un număr extrem de redus poate provoca pagube uriașe deoarece aceste insecte distrug prin hrănire în special vârful de creștere (partea cea mai moale, suculenta și sensibila a plăntuțelor în această faza de dezvoltare) a numeroase răsaduri (răsadurile au o densitate mult mai mare decât plantele de cultură). Cum Thripsul își începe activitatea de hrănire la o temperatura de 8oC, indiferent de anotimp, probabilitatea apariției lui în astfel de spații este aproape certă. Din acest motiv recomandăm ca de la prima sau cel târziu la a doua irigare să se utilizeze Actara pentru protecția răsadurilor contra unor astfel de insecte. De asemenea 1-2 tratamente cu Previcur contra căderii plăntuțelor sunt recomandate în această perioadă (10-14 zile de pauză între tratamente). Ca și alternativă la Previcur poate fi utilizat și Topsin sau Folpan contra căderii plăntuțelor dar cu mare atenție să nu se atingă vârfurile sensibile ale răsadurilor deoarece există riscul major ca acestea să fie distruse în urma tratamentului dacă nu este corespunzător efectuat. Dacă există pericolul apariției acarienilor se recomandă și 1-2 tratamente cu acaricide cum ar fi Vertimec sau Milbeknock.
Aplicarea îngrășămintelor în această perioadă se face constant la fiecare irigare. Ca și fertilizatori se utilizează îngrășăminte minerale NPK echilibrate în aceleași concentrații ca la răsaduri (10-20 g / 10 litri apă). De asemenea pentru o dezvoltare radiculară foarte bună se pot utiliza agronutrienții (îngrășăminte tehnice de ultimă generație) cum ar fi Sprintene, Salwax și Calciamec/Alcaplant. Utilizarea acestor agronutrienți induce dezvoltarea armonioasă a sistemului radicular, îngroșarea tulpinii, dezvoltarea viguroasă a sistemului vegetativ, scurtarea distanțelor internodale și de asemenea induce o rezistență mărită față de stresuri (frig, secetă, atac de boală, salinitate, etc).
Referitor la condițiile de temperatură din această perioadă, în cazul în care se înregistrează peste 35-40oC se impune aerisirea ușoară a spațiului în care se află răsadurile.
De asemenea, în cazul în care ghivecele au fost așezate la repicare lipite unele de altele se impune din când în când rărirea lor pentru a evita alungirea în înălțime a răsadurilor. Momentul răririi este atunci când încep să se atingă vârfurile frunzelor adiacente între ele. În bazinul legumicol Matca (dar și în alte zone unde condițiile permit acest lucru) există operația tehnologică de rărire a tomatelor, cu circa 2-3 săptămâni înainte de plantare, de pe paturi jos, direct pe pământ.
 
Rasaduri rărite pe pamânt

Această metodă conferă fermierilor câteva avantaje certe: o rărire foarte bună a răsadurilor (frunzele vecine nu se mai ating unele de altele și astfel fiecare plantă beneficiază de o expunere și o cantitate maximă de lumină, grăbind dezvoltarea rapidă), o călire optimă a plantelor înainte de plantare (plantele sunt așezate direct pe sol, luând contact cu noile condițiile de mediu) și în plus se poate lucra mai bine. Desigur această metodă presupune și o atenție sporită față de menținerea temperaturilor optime (sau cel puțin minime de 5oC) pentru dezvoltarea tomatelor, din acest motiv această metodă se realizează acolo unde sunt condițiile necesare: sistem de încălzire și folii profesionale de acoperire. Perioada în care ghivecele cu tomate stau pe pământ este de circa 2-3 săptămâni, până se întrunesc condițiile de plantare în pământ. În cazul în care se utilizează această metodă de rărire direct pe pământ, iar ghivecele utilizate nu au fund, rădăcinile răsadurilor vor crește adânc în sol (cu cât perioada este mai lungă cu atât și creșterea lor va fi mai mare) astfel încât la plantare majoritatea acestor fascicule radiculare vor fi complet rupe conducând la un stres enorm pentru plante, iar rănile devin porți de intrare pentru toate bolile de sol, inclusiv nematozi sau viermi sârmă. Această rănire a rădăcinilor la transplantare este principala cauză a îmbolnăvirii plantelor de boli vasculare și infestare cu nematozi și viermi sârmă.
În cazul în care răsadurile cresc în înălțime și nu pot fi plantate există câteva metode de încetinire a creșterii tulpinii: privarea de apă până la limita de ofilire, privarea de căldura (dar numai puțin de 5oC) sau utilizarea retardanților de creștere.

Transplantare    SUS▲

Transplantarea
Înainte cu câteva zile de operația tehnologică de transplantare sunt necesare următoarele operatii tehnologice:
1. se accentuează călirea răsadurilor prin oprirea căldurii și aerisirea cât mai tare a spațiului răsadniței;
2. se stropesc foliar cu un fungicid și insecticid (de preferat amândouă cu cel puțin o componentă sistemică); prin aplicarea în răsadniță se economisește timp, pesticid și apă, iar plantele vor fi protejate în momentul plantării de eventuale îmbolnăviri foliare.
3. se pregătește solul pentru transplantare – se afânează cu motosapa, se fac găurile pentru plantare,
4. se instalează sistemul de irigare prin picurare;

5. înainte de plantarea oricărei culturi de legume în sere și solarii este bine să se facă o dezinfectare a solului. Cea mai buna metoda este dezinfectarea cu circa o lună înainte de plantare cu Basamid. Dacă nu se poate face dezinfecția cu Basamid, iar în cultura anterioară s-au semnalat nematozi se recomandă cu câteva zile înainte de plantare aplicarea la sol a unor produse nematocide.
6. dacă se utilizează mulcirea, folia transparentă de mulcire se instalează tot înainte de plantare;
7. este recomandat ca înainte de plantare să se aplice un insecticid contra coropișnițelor, care altfel ar cauza pierderi masive imediat după plantare.

Densitatea de plantare folosită pentru cultura de tomate în primul ciclu este cuprinsă între 40000-45000 plante/hectar. Se poate ajunge la această densitate în primul ciclu deoarece plantele nu au putere vegetativă puternică în timpul primăverii, tomatele sunt lăsate 3-6 etaje după care le sunt rupte vârfurile, astfel că densitatea foarte mare nu crează un stres limitativ puternic plantelor.
Ca și mod de plantare se pot utiliza 2 variante: distante egale între rânduri și distanțe alternate între rânduri (două apropiate urmate de 2 mai depărtate). Cea mai utilizată metodă în ciclul I este cea cu distanțe alternante între rânduri, de exemplu distanța între rândurile apropiate de 60 cm, iar distanța între rândurile îndepărtate de 90 cm. Pe rând distanța între plante trebuie să fie de 30-35 cm, astfel se realizează o densitate de 40-45000 de plante/ha.
tehnologie-de-cultura-pentru-tomate-ciclul-i tehnologie-de-cultura-pentru-tomate-ciclul-i
Distanta alternantă între rânduri (2 apropiate și 2 îndepărtate)


Irigarea si fertilizarea    SUS▲

Irigarea și fertilizarea
Întotdeauna înainte de înființarea culturilor de legume se recomanda efectuarea analizelor de sol pentru relevarea rezervelor de elemente minerale și organice din sol pe de o parte și pe de altă parte pentru întocmirea riguroasă și eficientă a unui program de fertilizare adecvat.
La întocmirea unui program de fertilizare eficient și optim pentru a obține maximul productiv și calitativ al unui hibrid SC MARCOSER SRL ia în calcul următorii parametri:
a) analizele de sol ce relevă nivelele de aprovizionare cu macroelemente ( N, P, K în principal) mezoelemente (Ca și Mg) și microelemente (Fe, B, Cu, Zn, Mn, Mo) dacă este cazul; de asemenea 2 parametri critici luați în calcul sunt pH-ul (reacția acida sau bazică a solului) și EC (electroconductivitatea sau concentrația în săruri a solului);
b) alt parametru luat în calcul este tipul culturii înființate, cunoscut fiind faptul ca diferite tipuri de legume (tomate, castraveți, ardei, vinete, etc) au cerințe diferite din punct de vedere al nivelului de macro și microelemente;
c) sezonul de plantare – datorită faptului că în timpul anotimpurilor reci deși pot exista în sol nivele optime de aprovizionare cu elemente nutritive acestea nu sunt disponibile plantelor datorita proprietăților acestora când solul este rece (de exemplu fosforul este un astfel de element care deși este prezent în sol nivelul de disponibilitate pentru rădăcinile plantelor scade spre zero începând cu temperaturi ale solului de 10-12oC); în schimb vara nu doar că toate elementele sunt disponibile plantelor dar datorită mineralizării puternice a materiei organice nivelul de Azot disponibil crește considerabil;
d) ciclul de cultură (scurt, mediu, lung) influențează semnificativ cantitățile necesare programului de fertilizare – este evident că un ciclu de cultură de 3 etaje la tomate nu va avea același consum față de un ciclu de 6 etaje;

Deși mai sunt și alți parametri luați în considerare, dar mai puțin relevanți, având parametrii de mai sus se introduc într-o aplicație software de ultimă generație care va genera un program de fertilizare strict specific solarului din care a fost prelevată proba și pentru cultura care va fi înființată. Rezultatele obținute urmând o astfel de procedură pot fi și cu 40% mai mari față de aplicarea îngrășămintelor „după ureche”.

În cazul în care nu sunt efectuate analize de sol pot fi aplicate îngrășămintele după un plan general care ține cont foarte mult de particularitățile fiziologice ale culturii înființate (necesar de macro și microelemente, fenofazele de dezvoltare proprii speciei de legume înființate). Se mai ia în calcul și un nivel peste mediu de săruri din sol pentru a preveni un eventual stres de salinitate și se suplimentează fosforul, calciul și potasiul. Astfel ca și fertilizare de bază se administrează (de preferat toamna înainte de arat sau săpat) gunoi de grajd descompus de origine bovină sau ovină în doze de 60-80 tone/ha. De asemenea tot la fertilizarea de baza se adaugă amendamentul de Calciu (Dolomita) în cazul în care solul are reacție puternic acidă se crește doza, iar dacă pH-ul este peste 7 nu se mai recomandă aplicarea sa. Doza la hectar de dolomită este de circa 3 tone/ha odata la 3 ani sau 1 tona/ha anual. Un alt amendament foarte necesar este superfosfatul (în caz ca este superfosfat simplu 20% se aplică până 500 kg/ha). O parte din elementele nutritive necesare culturii de tomate sunt asigurate de fertilizarea de baza, o alta parte de rezervele solului, iar restul necesar dezvoltării optime a plantelor se aplica în timpul culturii numindu-se fertilizare fazială.

Aplicarea îngrășămintelor în fertilizarea fazială se face prin 2 metode:
1. Aplicare radiculară, la sol împreună cu apa de irigare, procedeu denumit fertiirigare;
2. Aplicare prin stropire, singure sau împreună cu anumite pesticide (atenție la compatibilități) – procedeu denumit fertilizare foliară;

Administrarea îngrășămintelor în timpul dezvoltării plantelor trebuie să țină cont de următoarele aspecte:
a) fazele fenologice de dezvoltare: plantare-înflorire, înflorire etapa I – înflorire etapa III, dezvoltare vegetativa intensă, recoltare, etc;
b) intensificarea unor procese naturale ale plantei în condițiile în care parametrii de mediu nu sunt propici dezvoltării optime a tomatelor: dezvoltare radiculară puternică, inducerea înfloririi, mărirea fructelor, etc;
c) revenirea rapida a plantelor în urma unor stresuri suferite: transplantare, salinitate, frig, secetă, căldură, umiditate excesivă, atac de boli, etc.

Luând în considerare toate aspectele prezentate mai sus SC MARCOSER SRL oferă consultanță agricolă profesională privind managementul administrării fertilizatorilor la culturile dumneavoastră de legume.

Irigarea, alături de pregătirea corespunzătoare a solului înainte de plantare, reprezintă unul din cei mai importați factori ce conduc la succesul unei culturi de legume. Mai jos sunt prezentate câteva principii de bază în ceea ce privește irigarea culturilor de legume în sere și solarii:
1. cea mai recomandată metodă de irigare pentru tomate în sere și solarii este irigarea prin picurare; (vezi avantaje)
2. pentru culturile de tomate instalația de irigare prin picurare utilizată trebuie să îndeplinească următoarele condiții;
     a) să asigure un debit de 1,6 – 2,5 L/h/picurător la o presiune a apei de 0,5 – 1 atm
     b) să aibă distanța între picurători de 20 – 30 cm (Rețineți că nu este o condiție ca picurătorul sa fie la baza tulpinii tomatelor, dar linia de picurare trebuie să fie cât mai aproape de plante);
3. irigarea trebuie să se facă întotdeauna cât mai dimineață posibil (recomandat este cu 1-2 ore înainte de răsăritul soarelui);
4. irigarea trebuie făcută cât mai des și constant posibil, frecvența cea mai recomandată fiind în fiecare zi cu o cantitate de apă coroborată cu condițiile de mediu: mai puțină în zilele reci și mai multă în zilele călduroase;
5. la fiecare irigare se adaugă și fertilizatori, respectându-se principiul „cât mai des în porțiuni cât mai mici” (fertilizare cu lingurița); astfel doza recomandată săptămânal se va aplica zilnic în porțiuni egale cu numărul aplicărilor efectuate – de exemplu dacă avem de aplicat 1 kg dintr-un anumit îngrășământ pe săptămână și în acea săptămână se vor face 5 irigări, la fiecare irigare se vor aplica și 1 : 5 = 0,2 kg îngrășământ / irigare. Astfel planta va utiliza tot îngrășământul și nu va mai suferi de pe urma șocului salin datorat aplicării unei cantități mari de îngrășământ.


Tratamente Fitosanitare    SUS▲

Tratamentele fitosanitare
Ca și în cazul celorlalte verigi tehnologice și în cazul combaterii dăunătorilor sunt anumite principii generale care trebuie respectate indiferent de culturile protejate sau de produsele comerciale folosite. Planurile de combatere a dăunătorilor elaborate de SC MARCOSER SRL au ca bază principiul că prevenirea apariției bolilor este mai puțin costisitoare decât combaterea lor,. În continuare vă prezentăm câteva linii generale de îndrumare în utilizarea pesticidelor în combaterea dăunătorilor:
1. citiți eticheta și respectați întotdeauna recomandările și măsurile de securitate ale utilizării produselor de protecție a plantelor;
2. în prima parte de dezvoltare a plantelor (după transplantare) se utilizează fungicide cu cel puțin 2 componente: una de contact și una sistemică. Raționamentul utilizării unor astfel de compuși în perioada menționată este dat de faptul că plantele au un ritm accelerat de dezvoltare vegetativa (creștere rapidă) astfel că în cazul în care se utilizează doar fungicide de contact, puterea de protecție a acestora devine 0 pe țesuturile și organele noi formate, țesuturi și organe care pot fi protejate adecvat de o componentă sistemică. Mai târziu când aparatul foliar este pe deplin dezvoltat, vârfurile sunt rupte în cazul tomatelor cu ciclu scurt, se pot utiliza cu rezultate foarte bune fungicidele de contact;
3. și în cazul insecticidelor și acaricidelor trebuie alese după același principiu ca în cazul aplicării fungicidelor: sistemic în prima parte de dezvoltare și sistemice/contact în parte a doua;
4. întotdeauna alternați produsele fitosanitare; încercați să nu utilizați de 2 sau mai multe ori consecutiv aceeași substanță activă; la fiecare aplicare alternați cu substanțe cu moduri de acțiune diferite pentru a nu crea și crește rezistență la pesticide a dăunătorilor. Un produs de protecție a plantelor se poate utiliza de câte ori este recomandat de producător pe parcursul unei culturi cu condiția ca între două utilizări succesive ale aceluiași produs să se utilizeze și alt produs cu alt mod de acțiune;
5. tratamentele fitosanitare efectuate pentru prevenire și combatere se fac la un interval de 7-10 zile în funcție de presiunea de apariție a bolilor;
6. nu utilizați mai mult de 3-5 substanțe active (Atenție! 5 substanțe active și nu 5 produse pentru că un produs poate conține și 3 substanțe diferite) la o singură aplicare pentru a nu crea un stres fitotoxic asupra plantelor mai ales când este vorba de substanțe sistemice deoarece planta are un număr limitat de porți de intrare indiferent de numărul substanțelor aplicate, iar creșterea numărului va duce la un blocaj fiziologic al frunzei: fitotoxicitate;
7. dozele de substanțe active utilizate trebuie să fie calculate în funcție de suprafața tratată și vârsta plantelor și nu în funcție de cantitatea de apă utilizată deoarece aceasta poate să varieze în limite foarte largi datorită diferitelor utilaje cu care se efectuează stropirea (pompe de tip Vermorel, atomizoare, pulverizatoare, etc). De exemplu la tomate începând din faza de dezvoltare vegetativă a fructelor (înflorire etaj III) se va utiliza strict toată doza recomandată la suprafață indiferent de cantitatea de apă utilizată;
8. în cazul în care se stimulează tomatele nu se fac stropiri cu pesticide o zi înainte și una după stimulare;
9. odată cu tratamentele fitosanitare se pot efectua și fertilizări foliare cu condiția ca substanțele utilizate să fie compatibile;


Alte lucrari tehnologice    SUS▲

Alte lucrări tehnologice
Palisarea
Palisarea tomatelor în ciclul I se poate face în două moduri:
1. palisarea pe ață;

Palisarea tomatelor pe ață
 
2. palisarea pe araci;
tehnologie-de-cultura-pentru-tomate-ciclul-i
Palisarea tomatelor pe araci

Palisarea pe ață se utilizează în special în sere și mai puțin în solarii deoarece această metodă necesită o structură solidă a solarului – în timp afectează structura de rezistență datorită greutății plantelor (greutatea plantelor + încărcătura de fructe).
În cazul în care se utilizează palisarea pe ață sunt 3 metode de fixare a aței pentru a susține planta: utilizarea unui inel special de prindere a aței și plantei, legarea pur și simplu a atei la baza plantei sau legarea aței de un țăruș care este înfipt în pământ lângă plantă. Oricare ar fi metoda aleasă conducerea tomatelor pe ață se face prin răsucirea periodica (1-2 ori săptămânal) a tulpinii în jurul aței. Ața utilizată nu trebuie să fie foarte subțire deoarece există riscul ca planta să se rănească prin tăiere sub acțiunea propriei sale greutăți.

În cazul în care se utilizează palisarea pe araci, aceștia se înfig în pământ cât mai aproape de plantă și cu mare atenție deoarece în cursul acestei operațiuni are loc o rănire puternică și distrugere a fascicolelor radiculare (din acest motiv recomandăm ca imediat după ce s-a terminat de înfipt aracii să se administreze prin apa de irigare un fungicid sistemic care să micșoreze riscul îmbolnăvirii plantelor în această fază). Prin legare periodică (recomandat întotdeauna sub buchet) cu ață planta este susținută foarte bine de arac. Avantajul utilizării aracilor pentru susținerea tomatelor îl constituie faptul că nu „atentează” la integritatea structurală a serei/solarului, iar unele operațiuni (stropitul de exemplu) sunt mai ușor de executat în condițiile în care avem de a face cu o densitate mare de plante.

Copilirea
Ruperea lăstarilor sau copilirea este recomandat să se facă înainte ca lăstarul să atingă lungimea de 5 cm. Dacă lăstărirea se face până lăstarul are 5 cm rănile se cicatrizează rapid, planta se vindecă mult mai repede și nu suferă de pe urma acestei operațiuni. Dacă se întârzie copilitul planta va începe să îndrepte către lăstari o mare parte din produșii de fotosinteză în dauna creșterii fructelor, scade ritmul de apariție a noilor frunze și inflorescențe, rana produsă de rupere este mult mai mare și mai greu de vindecat, transformându-se în adevărate porți de intrare a bolilor. În orice caz indiferent când s-a făcut lăstărirea, această operațiune rănește planta (rană mică sau mare pentru sporii prezenți în atmosferă reprezintă o poartă de intrare în plantă) și imediat după terminarea lucrărilor se administrează un fungicid (cu cât mai bune proprietăți de cicatrizare dacă se poate) pentru protejarea plantei de o eventuală infectare cu agenți patogeni prezenți în aer. De reținut că oricând se efectuează operațiuni care crează răni deschise trebuie imediat venit cu un tratament fitosanitar pentru protejarea plantelor de eventuale îmbolnăviri.

În cazul tomatelor timpurii și extratimpurii, pentru a grăbi maturitatea fructelor se efectuează operația de rupere a vârfurilor imediat după apariția ultimei inflorescențe. Aceasta operație se numește cârnit. Ruperea vârfurilor se face după ultima inflorescența însă cu păstrarea a cel puțin unei frunze sau doua cu funcția de “trăgător de seva”. În acest fel toți produșii de fotosinteza sunt îndreptați către fructe, iar timpul necesar ajungerii la maturitate se micșorează considerabil.

Defolierea
Masa vegetativă a plantelor reprezentată de aparatul foliar este foarte importantă deoarece reprezintă fabrica sau bucătăria plantei în care se produc toți compușii necesari dezvoltării noilor țesuturi și organe, creșterii fructelor, etc. Deși este foarte important sa avem un aparat foliar bine dezvoltat pentru a putea susține și hrăni cât mai multe fructe sunt cazuri în care este necesara îndepărtarea unora din frunze – defoliere. Sunt mai multe motive pentru care se recomanda defolierea cum ar fi: ofilirea și uscarea unor frunze datorita cantității insuficiente a luminii care ajunge la ele (acest fenomen se întâmplă des la frunzele bazale), necesitatea unei aerisiri mai puternice la nivelul solului în cazul serelor/solariilor cu umiditate mare. Regula de baza de care trebuie să se țină cont atunci când se defoliază tomatele este următoarea: 80-90 % din compușii necesari măririi și dezvoltării fructelor de la o anumită inflorescență sunt produși de primele 2 frunze anterioare inflorescenței (2 frunze aflate sub buchet) și prima frunza de deasupra inflorescenței. Așadar atunci când se defoliază tomatele, se îndepărtează în primul rând frunzele începând de la bază cu condiția ca acestea sa fie senescente (galbene, îmbătrânite, ofilite) care oricum nu mai au funcție de fotosinteza dar care acumulează și blochează foarte mult calciu ce nu mai ajunge acolo unde este mare nevoie de el (vârfuri de creștere, fructe, etc) și maxim pana la 2 frunze sub inflorescență. După recoltarea unui etaj întreg se poate defolia complet până la etajul respectiv.

Polenizarea și stimularea
Tomatele sunt plante care au componentele mascule și femele sunt situate pe aceeași floare și din acest motiv polenizarea se face foarte ușor, o simpla mișcare a plantei fiind de ajuns pentru polenizare.
 
Structura unei flori la tomate
 
Pentru o polenizare optima se pot utiliza cu succes bondarii cu condiția sa se asigure temperaturi optime pentru bondari – în condiții de temperaturi foarte scăzute specifice primăverii în prima parte a ei bondarii nu părăsesc stupul astfel ca polenizarea și legarea tomatelor poate fi compromisă la primele etaje. Alte metode de polenizare cum ar fi utilizarea unui vibrator electric sau utilizarea atomizoarelor sunt metode puțin sau deloc utilizate în practica.

Stimularea
Datorita condițiilor nefavorabile de clima din timpul primei părți a primăverii pot apărea foarte multe probleme cu legarea fructelor. În condiții de temperaturi scăzute viabilitatea polenului scade foarte mult, procentul de fructe legate, iar fructele legate în aceste condiții vor avea deformări majore sau alte defecte fiziologice. Pentru reducerea acestor probleme se practica tratamentele cu regulatori de creștere (auxine, gibereline, etc). Aceste substanțe au rolul de a stimula/mari rata de creștere a fructelor legate mai rapid decât în mod normal. Tratamentele făcute cu regulatori de creștere, atât timp cât sunt făcute cu produse comerciale și în dozele recomandate, nu afectează sănătatea consumatorilor. Stimularea se poate efectua prin doua metode: prin îmbăierea inflorescențelor într-un recipient cu soluție de stimulare sau prin pulverizarea cu ajutorul unui pulverizator a florilor deschise. În cazul metodei prin pulverizare se are grija cât mai mare pentru ca jetul sa nu atingă vârful de creștere sau alte părți sensibile ale plantei deoarece compușii pot sensibiliza puternic vârfurile de creștere ale plantei, cauzând un stres fiziologic. În cazul în care totuși planta suferă un stres fiziologic manifestat prin strângerea frunzelor de la vârf, subțierea lor, răsucirea în spirala se recomanda un tratament foliar bogat în microelemente Agroxilato Mix 0,3-0,5% și Sprintene 0,2%. Un astfel de tratament revigorează puternic planta și o ajuta să-și revină foarte rapid din stresul provocat continuându-și dezvoltarea normal.


Recoltarea    SUS▲

Recoltarea
În mod tradițional fructele de tomate se recoltează atunci când au ajuns la maturitatea biologică, adică atunci când fructul își schimba culoarea din verde în rosu. Acest tip de recoltare nu se mai practica în marile bazine legumicole datorită utilizării unor noi hibrizi de tomate de mare valoare genetica, hibrizi care au proprietăți de POSTMATURARE: culese în pârgă fructele ajung la maturitatea comerciala (culoare rosu închis și gust dulce) fără defecte (pete galbene, moi, alterate, etc)! Din acest motiv pentru hibrizii care au aceasta proprietate foarte importanta de postmaturare se recomandă recoltarea în pârgă – fructele încep să-și schimbe culoare din verde deschis spre portocaliu sau roz deschis. Acesta este momentul propice pentru recoltare în cazul hibrizilor Amanda F1, Lady Rosa F1, Rosaliya F1. Mai jos vă prezentăm momentul propice pentru recoltare în cazul acestor tomate.
    
Așa DA!!!

   
Așa NU!

În cazul acestor hibrizi recoltarea în faza de pârgă prezintă avantaje certe:
1. greutatea fructelor în această fază de dezvoltare este maximă;
2. neîncepând încă procesele metabolice normale ce apar în faza de maturitate deplină a fructelor, perioada de păstrare și rezistența la transport și depozitare crește considerabil;
3. datorita încărcăturii de fructe aflate în toate fazele de dezvoltare durata de timp necesară unui fruct sa se coacă natural pe planta este mai mare decât atunci când este luata în pârgă și depozitată corespunzător (de la 5 zile pe plantă la 2-3 zile după recoltare în pârgă);
4. imediat ce s-au îndepărtat fructele în pârgă de pe planta, aceasta își redistribuie toate resursele către fructele ramase astfel încât perioada de ajungere la maturitate se scurtează considerabil și implicit se scurtează și perioada de recoltare având de a face cu o recoltare concentrata în acest caz;
5. recoltarea în pârgă a tomatelor reduce aproape de 0 riscul apariției unor probleme de calitate a fructelor, cea mai întâlnită fiind crăparea fructelor;
6. calitatea fructelor din punct de vedere al culorii, gustului și altor proprietăți este aceeași la fructele recoltate în pârgă sau ajunse la maturitate pe plantă în cazul hibrizilor care au proprietatea de POSTMATURARE.

Atenție! Nu toți hibrizii de pe piață au această proprietate de postmaturare!

Recoltarea se face manual, una câte una în funcție de gradul de maturitate al fructelor. Depozitarea și transportul tomatelor se face cel mai adesea în cutii de carton (cele mai utilizate fiind ambalajele second-hand de fructe cum ar fi baxurile de banane).

O altă proprietate importantă a tomatelor menționate (Amanda F1, Lady Rosa F1, Rosaliya F1), pe lângă POSTMATURARE, este rezistența crescută la transport și depozitare datorită prezenței caracteristicei genetice denumită LSL (prescurtarea de Long Shelf Life – traducerea literară fiind viață lungă la raft sau pe românește rezistență crescută la transport și depozitare). Indiferent de stadiul în care sunt culese (în pârgă sau la maturitate) fructele nu se înmoaie imediat după recoltare, ele rezistând de la 5 până la 15 zile de la recoltare, în funcție de hibrid, fără să-și altereze fermitatea inițială.
Atenție! A nu se confunda caracteristica genetică de POSTMATURARE cu caracteristica genetică LSL, sunt două caracteristici diferite cu efecte distincte! Cele mai multe dintre varietățile profesionale de tomate hibrid prezente pe piață prezintă gena LSL dar nu și caracteristica POSTMATURARE!

După recoltarea tuturor fructelor este recomandat ca plantele să fie îndepărtate din seră/solar cu tot cu rădăcină pentru a micșora pericolul unor boli vasculare sau sindromul căderea plăntuțelor după plantarea răsadurilor următorului ciclu de cultură.
Stimați fermieri,
Pentru descrierea detaliată a tehnologiei moderne de cultură a tomatelor extratimpurii și timpurii în sere și solarii vă recomandăm cartea:
TEHNOLOGII MODERE DE CULTURĂ A LEGUMELOR TIMPURII ÎN SERE ȘI SOLARII: TOMATE, ARDEI, CASTRAVEȚI

Ing. drd. Costel POHRIB


Informațiile cuprinse în tehnologia de mai sus au fost pregătite cu cea mai mare grija pentru dezvoltarea în condiții optime a plantelor. Cu toate acestea, circumstanțele locale și condițiile de mediu pot produce modificări semnificative plantelor. Din acest motiv SC MARCOSER SRL nu-și poate asuma nici o responsabilitate fata de culturile rezultate.



Răspunde

2000 caractere rămase

Răspunsuri  Comentarii

1956 caractere rămase

Înapoi sus ▲