Acest site folosește cookie-uri pentru a vă pune la dispoziție cea mai bună experiență online. Prin continuarea navigării în site, sunteți de acord cu politica noastră de cookie. Sunt de acord Detalii

Putregaiul alb al legumelor

Luni, 01 mai 2017

 

Putregaiul alb al legumelor este o boală provocată de ciuperca Sclerotinia sclerotiorum, fiind foarte răspândită în întreaga lume, oriunde se cultivă legume sau alte plante horticole.

 

Simptomele bolii

Simptomele infestării cu putregaiul alb pot apărea încă din faza de răsaduri, când pot fi observate pe plăntuțe ulcerații umede la baza tulpinii sau pe frunzele cotiledonale. Leziunile devin apoi zone putrede maro care duc, inevitabil, la moartea plăntuțelor.

 

La plantele adulte, fungii se localizează la început pe părțile rănite sau senescente ale plantei (sepale, petale). În scurt timp ajung sa atace părțile plantei care vin în contact cu solul. După această fază încep să apară simptome pe tulpina bazală, la nivelul solului și chiar mai sus. Zonele afectate cresc ușor în dimensiuni, înconjurând treptat întreaga tulpină. La nivelul leziunilor se pot observa cu ușurință miceliul alb, pufos, cu aspect de vată de bumbac, simptom caracteristic putregaiului alb.
     

Tot un semn caracteristic putregaiului alb este apariția formelor de rezistență dezvoltate la locul infecției ( de obicei în cavitatea măduvei distruse complet de miceliul ciupercii sau pe fructe): scleroții ovoidali, de diferite dimensiuni, de culoare cenușie sau neagră.

 

După înconjurarea graduală a tulpinii de către miceliul în creștere al ciupercii, tulpina își pierde complet funcțiile de transport și de suport, astfel că planta colapsează, se ofilește în scurt timp și moare. Dacă până în faza de înconjurare a tulpinii de către miceliul ciupercii nu se intervine cu un tratament eficient, nu se mai poate face nimic ulterior.


 

Condiții de apariție a bolii

Sursa infectării cu putregaiul alb (Sclerotinia sclerotiorum) se găsește în sol sub forma scleroților, care, în condiții optime (sol foarte umed și temperaturi între 8 și 16 grade C, formează apoteci ce vor genera ulterior ascospori, iar aceștia, la rândul lor, vor elibera milioane de asce în atmosferă timp de 2-3 săptămâni, ajungând și la sute de metri de la locul formării.

Indiferent de natura inoculului (miceliu sau asce) odată ajunds în contact cu planta, aceasta o poate invada atât prin răni deschise, țesuturi senescente, organe moarte, cât și prin penetrare directă a țesuturilor sănătoase, dacă există pe frunze apa liberă necesară germinării.

Imediat urmează dezvoltarea extrem de rapidă a miceliului în țesuturile tinere, care sunt distruse gradual prin eliberarea multor enzime litice de descompunere și a altor substanțe toxice.

Temperatura optimă de dezvoltare este ușor sub 20 de grade C, însă se poate dezvolta fără mari probleme între 4 si 30 de grade daca umiditatea relativa a aerului este ridicata.

 

Metode de control și combatere

 

  • Ventilarea sau aerisirea corespunzătoare a serei/solarului pentru a evita formrea și menținerea timp îndelungat a apei pe organele plantelor.

  • Irigarea trebuie făcută dimineața, niciodată noaptea.

  • Irigarea prin picurare este de preferat irigării prin aspersie sau prin inundare.

  • Înlăturarea și distrugerea completă a resturilor vegetale ale culturii anterioare înainte de plantarea noii culturi.

  • Înlăturarea imediată din cultură a plantelor moarte în urma infectării cu Sclerotinia sclerotiorum

care prezintă multipli scleroți.

  • Fertilizarea cu azot trebuie făcută foarte atent deoarece, dacă este excesivă, țesuturile suculente bogate în aminoacizi devin foarte receptive la infecție, iar dacă este insuficientă, țesuturile clorotice devin surse ideale de hrănire pentru ciupercă.

 Dacă în cultura de legume se observă pe alocuri plante care au pe tulpină leziuni cu miceliu de Sclerotinia sclerotiorum (puf alb asemănător cu vata de bumbac), se poate interveni rapid cu o soluție foarte concentrată de Rovral și se aplică prin badijonare cu un tifon la locul rănii. Pe restul plantelor se face o stropire foliară cu produse antifungice cu o doză ușor mărită, pentru micșorarea riscurilor de apariție a noi focare de infecție.
De cele mai multe ori badijonarea leziunilor mici de pe tulpină are ca rezultate oprirea avansării infecției și salvarea plantei de la moarte. Infecțiile pe alte organe ale plantei (frunze, pețiol, fructe) nu sunt atât de periculoase ca infecția pe tulpină, mai ales dacă este localizată la baza tulpinii.

 



Răspunde
2000 caractere rămase

Răspunsuri  Comentarii
1956 caractere rămase

facebookGoogle PlusYouTubeVremea